Blue Origin a transmis că va suspenda zborurile turistice suborbitale cu racheta New Shepard, timp de cel puțin doi ani, pentru a “redirecționa resursele în vederea accelerării dezvoltării capacităților companiei pentru misiuni lunare cu echipaj uman”. Compania fondată de Jeff Bezos a precizat că măsura reflectă “angajamentul față de obiectivul național al SUA de a reveni pe Lună și de a stabili o prezență permanentă și sustenabilă acolo”.
Atât compania Blue Origin, cât și SpaceX – deținută de Elon Musk, au fiecare contracte cu NASA pentru a dezvolta nave și rachete capabile să transporte astronauți de pe orbită până pe suprafața Lunii. În prezent, SpaceX este așteptată să furnizeze modulul de aselenizare pentru misiunea Artemis III, prima misiune de revenire …
