Cel mai bun amplasament pentru o mănăstire era unul aflat în apropierea apei și a pădurilor. Mulți cronicari monastici menționează acest lucru. Orderic Vitalis, născut în Anglia, lângă Shrewsbury, în 1075, și trimis la vârsta de cinci ani la mănăstirea normandă St Évroult, era explicit în privința acestei duble necesități. Apa era indispensabilă pentru spălat, igienă, băut, pentru prepararea cernelii și a mortarului de var, iar lemnul era necesar pentru construcții și, poate, pentru a ține de cald.
Versiunea benedictină a vieții monastice a fost cea mai răspândită pe parcursul Evului Mediu, deși au existat multe altele. Regulile privind ducerea acestui tip de viețuire, atribuite Sfântului Benedict, au fost redactate în 73 de capitole, pentru a oferi îndrumări despre modul în care călugă…
Stiripesurse.ro
Cum încercau călugării medievali să se încălzească iarna
Articole similare
Articolul următor![]( "Răzvan Dițescu: Ca să nu fii nebun trebuie minim doi – Aici nu se simte")
