Sub egida Zilei Culturii Naționale, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV), prin Biblioteca Universității, în parteneriat cu Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera”, Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret” din Suceava, Asociația Bibliotecarilor din România (ABR), Filiala Suceava, și Eco TV Vatra Dornei, organizează evenimentul „Moștenirea culturală”, cu tema: De ce-l iubim pe Eminescu?, manifestare de amploare dedicată celebrării operei și personalității lui Mihai Eminescu, reper fundamental al culturii și identității românești.
Manifestarea va avea loc mâine, 14 ianuarie, începând cu ora 10.00, în Sala de Lectură „Emanuel Diaconescu” (E115) a Bibliotecii Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (Corp E, etajul I), un spațiu consacrat întâlnirilor academice și culturale…

