Tensiunile dintre activistul de mediu Daniel Bodnar și primarul municipiului Rădăuți, Bogdan Loghin, au escaladat într-un conflict public major, după ce edilul a publicat un mesaj amplu în mediul online, în care îl acuză pe Bodnar de presiuni, insinuări și tentative de a obține favoruri ilegale în interes personal sau al apropiaților săi. La scurt timp, activistul a replicat cu afirmații grave privind presupuse practici de corupție din cadrul administrației locale și influențe nelegitime exercitate de primar în domeniul imobiliar.
Disputa a atras imediat atenția opiniei publice, având în vedere notorietatea ambelor personaje: pe de o parte, primarul unui oraș important din județul Suceava, pe de altă parte, unul dintre cei mai vocali activiști împotriva tăierilor ilegale de păduri.
Î…
