Bunică-miu a dormit două săptămâni afară, în fața curții fostei lui case. Spera că vor veni comuniștii și îi vor spune că a fost o greșeală, că de fapt casa îi aparține și nu trebuie să se mute cu forța la bloc. Era o casă sărăcăcioasă, avea doar parter, iar în bucătărie era pământ pe jos, dar era a lui. O construise, așa cum se pricepuse, pe bucățica de pământ moștenită de la taică-su. Comuniștii i-au luat-o târziu, în anii ‘70, și nici măcar n-au dărâmat-o. În ea urmau să cazeze tot felul de muncitori care lucrau în zonă. Ironic, bunică-miu era membru de partid. Tocmai de aia părinții mei n-au fost.
—
Maică-mea a fost mulți ani dactilografă. Cred că între timp meseria asta a dispărut, dar în anii ‘80 era o chestie. Mama lucra la ICCPDC (Institutul Central de Cercetare, Proiecta…