Până să ajung la Țibănești nu eram conștientă câtă nevoie aveam de tihnă, de un refugiu care să dezamorseze graba și urgența în care trăiam de luni de zile, de ani în șir.
Din momentul în care am ajuns în sat, cu valiza greoaie după mine, cu zarva și anxietatea orașului lipite de mine ca o piele căpătată care nu se mai lăsa lepădată nicicum, am pătruns pe domeniul conacului Petre P. Carp. În vuietul păsărilor, am știut că pătrund într-o lume cunoscută și vie, care-mi aparținuse cândva, dar pe care o exilasem de multă vreme într-un colțișor al pi