După cum se știe deja destul de bine, Gică Hagi și-a anunțat plecarea de la Farul Constanța, doar din funcția de antrenor principal bineînțeles, astfel încât „marinarii” se află în prezent în căutarea unui alt tehnician, cu Ianis Zicu în pole-position.
Gică Popescu a negat ferm că Gică Hagi ar obișnui să intervină peste antrenorii de la Farul Constanța
Acesta din urmă abia ce a promovat în Superliga cu Metaloglobus, dar la scurt timp a transmis de asemenea că pleacă de la echipă. În ultimii ani, au mai existat câteva perioade în care „Regele” a ren
