Dreptul de a polua gratuit al industriaşilor va lua sfârşit, emisiile legate de încălzire şi de maşini vor fi taxate, va fi înfiinţat un fond social pentru tranziţie – sunt doar câteva dintre prevederile unui acord la care s-a ajuns în noaptea de sâmbătă spre duminică privind o reformă amplă a pieţei carbonului, relatează AFP, potrivit agerpres.
După circa 30 de ore de discuţii aprige, negociatorii Parlamentului European şi ai Consiliului UE au ajuns în cursul nopţii la un acord pentru creşterea ambiţiilor şi extinderea câmpului de aplicare a pieţei carbon
