În fiecare seară, la noi în casă este pusă aceeași “placă” de luni și chiar de ani cu același repertoriu, aceleași replici, rugăminți și chiar ton răstit. “Sophia, hai să te speli pe dinți!”, “Christian, schimbă-te în pijamale!”, “Vă rog frumos, să mergem la culcare!”. Însă, în afară de mine și de mama lor, nu aude nimeni.
Cel mic vujuie gălăgios o mașină pe covor, Sophi pare că ar fi auzit ceva, chiar am avut senzația că mi-a și răspuns, doar că nu s-a întâmplat nimic, este în lumea ei, desenează și trag
