Justiţia rusă a declarat luni indezirabilă organizaţia ne-guvernamentală Transparency International, pe care acuzat-o de ingerinţă în politica internă a Rusiei, relatează agenţia EFE, potrivit agerpres.
Activităţile acestei organizaţii „exced în mod evident cadrul obiectivelor şi misiunilor declarate”, a explicat într-un comunicat Procuratura generală a Rusiei. „În timp ce se erijează formal într-o organizaţie care combate corupţia în întreaga lume, se amestecă în afacerile interne ale Rusiei, ceea ce reprezintă o ameninţare pentru fundamentele
