Stiripesurse.ro

Loading RSS Feed

Compania feroviară grecească Hellenic Train se apără în faţa criticilor după coliziunea a două trenuri

Confruntată cu critici tot mai numeroase după coliziunea a două trenuri care a făcut cel puţin 57 de morţi, compania feroviară grecească Hellenic Train s-a apărat sâmbătă seara, subliniind că „a fost prezentă din primele momente la locul accidentului”, notează AFP, potrivit agerpres. 
„Angajaţii Hellenic Train au fost prezenţi la locul accidentului încă din primele momente, în cooperare cu autorităţile, agenţia de protecţie civilă şi echipele de salvare”, a precizat compania într-un comunicat.
Citește și : UE cere aducerea în faţa justiţ

Articole similare

Articole populare