Actriţa Zhang Ziyi, vedeta unor filme ca “Crouching Tiger, Hidden Dragon” şi “Rush Hour 2” şi “Memoirs of a Geisha” a fost forţată să nege faptul că a câştigat peste 64 de milioane de dolari lucrând ca prostituată pentru mai mulţi politicieni chinezi. Printre cei cu care este acuzată că a făcut sex contra unor sume de bani se află un politician chinez căzut în dizgraţie în urma acuzelor că el şi soţia sa se află în spatele uciderii unui om de afaceri.
Actriţa e acuzată că s-a culcat cu Bo Xilai, scrie Daily Mail, citând documente apărute în China, de cel puţin 10 ori între 2007 şi 2011, primind “enorme sume în bani” de fiecare dată. Întâlnirile au avut loc în Beijing şi i-ar fi adus lui Ziyi 1 milion de lire sterline de fiecare dată.
Cuplul s-ar fi cunoscut prin intermediul lui Xu Ming, un politician corupt investigat de guvernul de la Beijing -averea sa e estimată la 444 milioane de lire sterline-, care a declarat autorităţilor că a făcut sex pentru prima oară cu Ziyi în 2007 pentru 600.000 de lire sterline şi că a negociat aceeaşi sumă şi pentru Bo. Xu spune că i-a oferit, în total, 18 milioane de lire sterline vedetei de-a lungul anilor.
Autorităţile chineze investighează faptele, mai ales că se pare că tânăra nu a plătit taxe pe veniturile obţinute -ilicit, datorită ajutorului dat de politicienii cărora le făcea favoruri sexuale.
Actriţa a lipsit de la Cannes, unde ar fi trebuit să îşi promoveze ultimul film, şi se pare că este împiedicată să părăsească ţara. Reprezentanţii săi susţin că sunt “întristaţi” de aceste “enormităţi”.


