CEO-ul companiei petroliere naţionale din Emiratele Arabe Unite a fost desemnat joi în funcţia de preşedinte al celei de-a 28-a sesiuni a Conferinţei ONU pentru climă (COP28), care va avea loc în 2023 în această ţară din regiunea Golfului Persic, suscitând critici puternice în rândul activiştilor de mediu, informează AFP, potrivit agerpres.
Sultan Ahmed al-Jaber, ministrul Industriei din Emiratele Arabe Unite şi directorul general al gigantului petrolier ADNOC (Abu Dhabi National Oil Company), care este şi trimis special pentru schimbări climatice, va fi primul CEO din lum
