Preşedintele american, Joe Biden, şi cel francez, Emmanuel Macron, au subliniat joi forţa alianţei dintre Statele Unite şi Franţa, ”două naţiuni surori în apărarea libertăţii”, în pofida divergenţelor, în special asupra proiectului american de relansare industrială, considerat ”agresiv” de Paris, relatează AFP, potrivit agerpres.
”Statele Unite nu ar putea cere un partener mai bun cu care să lucreze decât Franţa”, a spus preşedintele american într-o scurtă declaraţie, subliniind că alianţa cu Franţa rămâne „esenţială
