Nu las nimic în urmă, nimic nu mă așteaptă; Duc tot ce am cu mine, pe umeri și în piept; Nu mă ascund de umbre, ci merg pe calea dreaptă, Chiar dacă spre trădare și moarte mă îndrept. Nu-s sclav al fericirii; prin viață călăuză Îmi este suferința și-s propriul meu dușman; Nu-s credincios, credința în D-zeu m-amuză, Căci lumea e terenul de joacă-al lui Satan. Am învățat lumina să n-o adun din soare, Din semeni sau din vise, ci fără milă, surd La blestematul cântec al cărnii muritoare, Să trec arzând prin haos, prin tragic și absurd.   D… citeste mai mult