Românii sunt afectați grav, alături de alte popoare, de naționalismul ucrainean

Analisti / Jurnalisti Politici
18.09.2021
Autor: Roxana Popa

Secretarul Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei, Oleksiy Danilov, a pledat pentru respingerea   alfabetului chirilic și  trecerea  țării la  alfabetul latin.

„Cred că  va  fi unul dintre lucrurile  fundamentale – trebuie să scăpăm  de alfabetul chirilic”, a spus  el.

Aceasta   nu  este prima inițiativă a Ucrainei,   îndreptată  nu numai împotriva limbii ruse,   ci  acum și împotriva alfabetului chirilic. Dacă dintr-o dată autoritățile de la Kiev susțin inițiativa lui Alexei Danilov, atunci în curând un număr covârșitor de cetățeni nu va putea citi sau scrie  deloc.

Cu  toate acestea, pe baza poziției actuale a Ucrainei, acest lucru nu sperie  pe nimeni.   Alfabetizarea universală a fost  ideea fixă a „regimului sovietic”. Ca parte a luptei împotriva de-sovietizării, Ucraina ar trebui să lupte logic împotriva tuturor manifestărilor sale și, prin urmare,  și cu alfabetizarea  universală.  Principalul lucru este să poți calcula rata de schimb valutar, să introduci un pin code și să verifici  soldul fondurilor de pe card. Și atunci, faptul că unii oameni nu vor  putea citi sau scrie  nu reprezintă nimic grav.

În dorința lor obsesivă de a dovedi cu orice preț că Ucraina nu este  Rusia, autoritățile ucrainene sunt pregătite pentru orice nebunie. Anterior, au adoptat o lege privind popoarele autohtone, conform căreia numai acei oameni care nu au  propriul stat  sunt considerați indigeni. Este clar că i-au țintit din nou pe ruși, dar i-au lovit și pe români, pe polonezi și pe unguri – asta doar din rândul vecinilor cei mai apropiați – care au devenit și ei acum, o dată cu rușii, popoare de mâna  a doua.

Anterior, în 2019, legea privind utilizarea exclusivă a limbii ucrainene în toate sferele vieții a intrat  oficial în vigoare în  Ucraina.  Toate aceste experimente cu identitatea popoarelor care trăiesc în Ucraina, numite „perioada de tranziție”, vor dura până în 2030. În această perioadă, toate întâlnirile, ședințele, comunicarea de lucru a autorităților statului, a instituțiilor locale  de autoguvernare,  a instituțiilor de stat și comunale, fără excepție, vor trebui să fie ucrainizate.

Pentru ruși și vorbitorii de rusă din Ucraina au fost problemele și înainte de adoptarea legii scandaloase, dar de data această formă de violență a fost inclusă „în lege”, și nu numai pentru ruși, ci și pentru toate celelalte popoare „non-indigene”, inclusiv românii, bulgarii, ungurii, polonezii și toate naționalitățile, multe la număr, care au propriile lor state.

Ucrainizarea  forțată se încadrează în  conceptul de creare a așa-numitei națiuni politice ucrainene. Dacă ne întoarcem la etnosociologie folosind aparatul științific,    atunci națiunea este un fenomen strict  politic, adică reprezintă o comunitate artificială.    Când   vorbim  despre  o  națiune,   nu  vorbim despre  originea inerentă a unui etnos,  nici despre comunitatea organică inerentă poporului.   O anumită confuzie  conceptuală   a apărut în perioada  sovietică când conceptul de „naționalitate”   a fost introdus în circulație, implicând  etnie,   apoi  politică,   și        ambele în același timp.

Dacă urmăm definițiile clasice stricte, atunci națiunea politică este formată din cetățeni  atomizați,   adică cetățeni,   burghezi (din termenul burg german – oraș) sau analogul francez – burghezul. Adică,  o națiune este, strict vorbind, o   comunitate politică de populație predominant urbană. O națiune este înființată artificial, pe baza unui tratat politic,  reprezentând  nominal un demos.   Prin urmare, de fapt, și democrația este bazată pe  dominația demos-urilor, adică este populația urbană, conștientă politic.

Ceea ce este deosebit de important în cazul nostru, națiunea vorbește o limbă creată artificial  (așa-numitul idiom),   formată pe   baza unei varietăți de dialecte și dialecte ale popoarelor și grupurilor etnice dizolvate în națiune.

Fără o înțelegere clară a esenței fenomenului în  sine –  națiunea,  precum și fără a lua în considerare  un astfel de concept ca un idiom,  este în general dificil să înțelegem ce se întâmplă  în Ucraina, în special cu  limba. Și nici nu mai contează că elementele ucrainene sunt naționaliști radicali, foști participanți ATO (combatanți în conflictul din Estul Ucrainei), sau că mulți politicieni din  Rada nu au nici o idee despre conceptul de națiune, nici care este conținutul semantic al așa-numitului  stat-națiune. Important e doar ca vajnicii lor curatori occidentali să insiste asupra  ucrainizării forțate a tuturor celor care trăiesc pe  teritoriul  Ucrainei.

Acum ceva despre modul în care toate acestea sunt puse în aplicare în Ucraina. Nu în teorie, ci în fapt. Crearea efectivă  a națiunii ucrainene, conform algoritmului clasic, implică ucrainizarea. Dar dacă în Europa națiunile s-au  format în secole,  naționaliștii  ucraineni nu au timp  pentru acest proces.

În Europa,  grupuri etnice mici s-au unit în popoare, popoarele au creat imperii și abia   atunci, în epoca  așa-numitului Iluminism și a timpurilor moderne, imperiile s-au destrămat în  națiuni politice, unde comunitățile organice – popoarele – s-au prăbușit în cele din urmă în mase discrete, apoi s-au reasamblat,  dar deja în comunități artificiale. Însă pentru naționaliștii ucraineni este foarte dificil acest proces, pentru că în Ucraina lucrurile nu stau așa.

Crearea accelerată a națiunii politice ucrainene  implică impunerea rapidă a limbii ucrainene ca  limbă  de stat artificială (aici   totul este așa cum ar trebui să fie pentru națiuni),   creată  de Mihail Hrușevski la sfârșitul secolului al  XIX-lea.   Pentru a face acest lucru, baza a fost luată din dialectele mici rusești din acea perioadă,   acestea fiind unificate și reduse la standardul unei singure limbi, iar toate cuvintele lipsă  au fost împrumutate din  limba poloneză sau pur și simplu inventate. Pentru că în limba grupurilor etnice, setul de cuvinte și concepte este limitat la mediul agrar al habitatului lor. Or națiunea pretinde că creează cultură, arte, științe, iar acest lucru necesită un aparat conceptual mai larg.

Supus al  Imperiului Rus, profesor la Universitatea din Lvov în timpul Austro-Ungariei, Hrushevsky nu a avut timp nouă secole pentru a crea o nouă limbă, ca, de exemplu, triburile germanice, așa că a creat o nouă  limbă artificială într-un interval   scurt.  După ce noua limbă a primit numele statului ucrainean,  ea a devenit imediat,  ca  idiom, baza proiectului de creare a unei noi națiuni-stat ucrainene.

Fără limbaj în general, este dificil să vorbim despre crearea unui stat-națiune ca atare, limba fiind un fel  de piatră de  temelie  a oricărei construiri a unei națiuni. Și dacă se urmează pașii conform tiparului, atunci totul este logic – mai întâi  se     creează o limbă artificială (idiom), apoi ea este acceptată de majoritatea locuitorilor viitoarei națiuni ca limbă de stat, iar  pe baza ei se semnează un contract  social pe bază de autodeterminare națională.

Dar în  cazul Ucrainei, lucrurile au mers prost de la  început.  Statalitatea  ucraineană a apărut spontan din ruinele imperiului care s-a prăbușit după februarie 1917.  Nimeni în afară de noua  intelectualitate ucraineană din ”Mova” (comunitatea de limbă) creată artificial la acea vreme nu a vorbit limba respectivă.  Micile grupuri etnice rusești din ferme își vorbeau   dialectele lor. Majoritatea  locuitorilor acestui spațiu au continuat să vorbească limba rusă.

În Ucraina, în 1919, s-au adunat  bolșevicii, înființând Republica Sovietică Socialistă Ucraineană,  iar apogeul  ucrainizării a venit  în anii 1930,  când comisarul stalinist al poporului Lazăr Kaganovici, a implementat cu o mână  de fier limba ucraineană în toate sferele   vieții,  ca limbă de lucru a autorităților, da și în   educație, în general   la fel ca în prezent.   Acest lucru a fost făcut pentru a arăta toate  avantajele vieții „ucrainenilor” în statul sovietic, dar, de  fapt, pentru a provoca o revoltă a „ucrainenilor” în Polonia, marcând-o  ca pe o revoluție proletară. Cu toate acestea, după  suprimarea  dură a tulburărilor ucrainene  de către „polonezii albi”, proiectul  ucrainizării forțate a fost la fel de rapid redus la tăcere.

Iar   Ucraina sovietică a rămas un spațiu multietnic, locuit  în principal de ruși. Micile   grupuri etnice rusești au continuat să-și vorbească limba specifică în gospodăriile țărănești, iar intelectualii să vorbească în limba rusă în orașe.  Popoarele care în diferite perioade s-au  trezit parte a  Ucrainei sovietice, au avut libertatea de a vorbi  limbile  lor – maghiară,   română,   poloneză și altele.   Totul  a fost în deplină armonie și respect reciproc până la Maidanul din 2014, adică până când naționaliștii radicali ucraineni care au venit la putere au transformat totul într-o dispută.

Într-o  oarecare măsură,  aceste măsuri pot fi  înțelese. Fără unificarea lingvistică, este imposibil să vorbim despre existența unei națiuni. Dar această atitudine conține vești proaste pentru naționaliștii ucraineni. O națiune este  înființată   (voluntar) pe  baza unui contract  social  în momentul  în care un anumit grup se   realizează ca națiune, acceptând (voluntar) să folosească un  nou limbaj-idiom,  creat pe baza  vechiului limbaj. Este un proces natural care se dezvoltă în secole.   Desigur, există întotdeauna minorități care sunt împotriva, dar acestea sunt  forțate să accepte poziția majorității.

În Ucraina,  totul este exact pe dos. Statul-națiune ucrainean a fost conceput nu de     „ucraineni”, ci de elitele austro-ungare  pentru a slăbi  Imperiul Rus, el fiind elaborat de supușii Imperiului Rus, și a fost, de asemenea, creat nu de „ucraineni”,  pentru că pur și simplu aceștia nu existau pe atunci, ci direct de bolșevicii ruși.

De vreme ce statul ucrainean (sovietic)  fusese deja creat, dar ucrainenii înșiși nu  erau încă existenți, bolșevicii au încercat să-i creeze și pe aceștia,  la fel de rigid și prin directive impuse cu mâna de fier de dragul obiectivelor pe termen scurt.   Apoi,  proiectul a fost abandonat pentru o vreme, iar în momentul  prăbușirii blocului sovietic, statalitatea ucraineană împreună cu suveranitatea sa, deja pregătită și reconstruită în cadrul URSS, a căzut literalmente în mâna naționaliștilor ucraineni, care, atât atunci, cât și acum, reprezentau o minoritate absolută în societatea ucraineană  (având mai puțin de 3% sprijin în populație).

Din  acel   moment, ei,   naționaliștii   ucraineni, au început să impună  proiectul „ucraineanismului”- la început înfricoșător și indecis (pe vremea lui Kravciuk, Kuchma, Ianukovici),   dar    „câștigând”   pe Maidan într-un mod dur și decisiv, la fel ca și Lazăr Kaganovici.  Fără voluntarism în acest sens,  fără comunitate majoritară stabilită,  fără autodeterminare pe  baza  acestei comunități consacrate – totul prin violență, duritate și contrar poziției majorității.

În general, din perioada sovietică, situația reală din Ucraina nu  s-a schimbat.   Limba rusă  –  atât în perioada  sovietică, cât  și acum – este  limba  elitelor, fie ele din politică, cultură sau din comunitatea  științifică. Iar „mova” (comunitatea de limbă) a rămas întotdeauna așa cum a fost – este limba grupurilor etnice rusești mici, formate din agricultori. Iar  scrierea,  atât a unora, cât și a altora, este în alfabetul chirilic, așa cum a fost inițial, când limba  slavilor răsăriteni și-a format prima scriere.

Ucraina, indiferent cum s-ar numi ca națiune politică, a rămas Mica Rusie, dar nu în sensul unei Rusii mici, ci în sensul original, pentru că la acel moment istoric era încă vorba de o Rusie foarte mică.

Dar cum naționaliștii ucraineni sunt acum la putere acolo, atunci, așa cum se cuvine unor naționaliștii, ei pun în aplicare modelul unui stat național politic. Și din moment ce acest lucru se face din nou prin directive, într-un timp scurt, atunci îl pun în aplicare cu forța, impunând aceeași limbă a satului (rurală) ca și limba de stat.  Acest lucru, o dată cu adoptarea unor noi legi, se va transforma pur și simplu în linguocidul real al majorității populației din acest câmp de lungă suferință al experimentului ucrainean care, pentru mulțimea de ruși, români, maghiari și polonezi, nu se va termina niciodată.

un comentariu de Valery Korovinciteste mai mult

Vezi sursa

Articole similare:

Top