Fostul rege spaniol Juan Carlos a ascuns în două bănci elveţiene milioane de euro obţinute în urma unor tranzacţii cu acţiuni, prin conturi ale Fundaţiei Zagatka, societatea pe care ar fi folosit-o pentru a disimula primirea unor comisioane ilegale, scrie marţi cotidianul El Confidencial, citat de agenţia EFE, potrivit agerpres.
Această publicaţie semnalează că timp de circa două decenii regele Juan Carlos a fost acţionar la mai multe societăţi, printre care se numără BBVA, Santander, Iberdrola, ACS, Ence, Abertis, Endesa, Acciona şi Repsol, iar titularul declarat a
