Coronavirus România. 5.324 de noi cazuri în ultimele 24 de ore, din 21.556 de teste (24,7%). În acest interval 99 de persoane au decedat, iar la terapie intensivă sunt internați 910 pacienți. Peste șapte mii de români au murit de la începutul pandemiei.
Grupul de Comunicare Strategică a raportat duminică (1 noiembrie) 5.324 de noi infecții cu coronavirus. În același interval au fost raportate 99 de decese, centralizate în ultimele 24 de ore. Numărul total de cazuri urcă astfel la 246.663 , dintre care 7.067 și-au pierdut viața. 175.975 de pacienți au fost declarați vindecați. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 971 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.