Comisia Europeană a transmis vineri noi atenţionări Poloniei şi Ungariei în cadrul procedurilor de infringement, în cazul Varşoviei pentru legea privind noul regim disciplinar al judecătorilor, iar în cazul Budapestei pentru noile reguli privind azilul pentru migranţi aplicate de Ungaria după declanşarea epidemiei de COVID-19, relatează agenţiile DPA şi EFE, potrivit agerpres.
Conform prevederilor respectivei legi poloneze, adoptată în februarie, magistraţii care contestă legalitatea reformelor judiciare ori numirea vreunui alt magistrat riscă sancţiuni ce pot merge până
