Comisia Europeană a anunţat marţi că a demarat proceduri de infringement împotriva Ciprului şi Maltei, prin trimiterea unor scrisori de punere în întârziere, cu privire la programele lor de acordare a cetăţeniei pentru investitori, programe denumite şi „paşapoarte de aur”, transmite Reuters, potrivit agerpres.
Executivul comunitar a precizat într-un comunicat de presă că a luat decizia de a demara procedura de infringement pentru că cele două state membre au acordat naţionalitatea, şi în consecinţă cetăţenia UE, în schimbul unor plăţi sau investiţi pre
