Stiripesurse.ro

Loading RSS Feed

Arhiva Afectivă. Pomul neconstituțional

A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi s-ar povesti, iar de ar fi nu s-ar povesti.
Undeva, într-un sat aflat la marginea unei păduri, într-o frumoasă toamnă, niște copii au plantat un pom, un măr.
Mărul a crescut, a făcut muguri, frunze, iar pe crengi au început sa apară mici fructe verzi.
Cu timpul, merele se făcură tot mai mari, mai parfumate și foarte gustoase.
Au trecut anii. Oamenii au părăsit satul, pădurea și dealurile, și s-au dus la oraș, apoi în alte orașe, apoi în alte țări. Mărul a rămas acolo, lângă drum.
Fiindcă era un măr aflat lângă drum, e

Articole similare

Articole populare