București, vara anului 1989. Tocmai îmi văzusem numele pe lista căzuților la examenul de admitere la Facultatea de Medicină. Cu notă decentă, totuși, peste 8. Bucuria exaltată a celor care intraseră, amestecată cu tristețea, umilința de pe chipurile celor picați era ca un cocktail cu arome sado-masochiste. Probabil, sistemul nu putea, nu dorea să gestioneze comunicarea rezultatelor altfel. Câte scrisori ar fi trebuit bătute la mașină, trimise prin poștă. O asemenea metodă nu ar fi fost eficientă. În uma contestației mi s-a mărit nota suficient cât să mă pot transf
Stiripesurse.ro
