Întâlnirile între prieteni sau familii vor fi interzise în Birmingham, al doilea oraş ca mărime din Marea Britanie, din cauza creşterii numărului de cazuri de COVID-19, au declarat vineri autorităţile locale, în condiţiile în care epidemia ia amploare în toată ţara, relatează AFP, potrivit agerpres.
Cel puţin 41.600 de persoane au murit în Marea Britanie ca urmare a infectării cu noul coronavirus. Rata de replicare virală („R”) se situează în prezent între 1 şi 1,2, adică peste nivelul care duce la o accelerare a contaminărilor.
Citește și : Putin ‘nu
