Analizele făcute în două laboratoare ruseşti exclud prezenţa urmelor de otravă în organismul opozantului rus Aleksei Navalnîi, aflat în comă de joi, au declarat luni medici care l-au tratat în oraşul Omsk înainte ca el să fie transferat sâmbătă la Berlin, relatează agenţia EFE, scrie agerpres.
”Am primit rezultatele definitive de la două laboratoare în care se susţine că nu s-au găsit (în corpul lui Navalnîi) substanţe chimico-toxice care ar putea fi interpretate drept otrăvuri sau derivate”, a declarat luni la o conferinţă de presă Anatoli Kalinicenk
