Directoarea germană a unui centru cultural din Bagdad, Hella Mewis, a fost eliberată şi condusă vineri la ambasada ţării sale în Irak, după trei zile de captivitate, au anunţat autorităţile din cele două ţări, relatează AFP, potrivit agerpres.
Hella Mewis, care lucra la Bagdad din 2013, s-a alăturat manifestaţiilor anti-regim declanşate în Irak în octombrie 2019. Zeci de militanţi au dispărut, pentru mai mult sau mai puţin timp, iar ONU a acuzat „miliţiile” de aceste dispariţii forţate.
Citește și : Beijingul îi dă o replică acidă lui Pompeo: ‘Un d
