O cantitate de microparticule de plastic echivalentă cu până la 300 de milioane de sticle de apă ”plouă” în Marele Canion, Joshua Tree National Park şi alte parcuri naţionale din Statele Unite, conform unui studiu citat de The Guardian, potrivit agerpres.
În urma unei analize realizate în zone vestice, printre care parcurile naţionale Great Basin şi Craters of the Moon, cercetătorii au descoperit peste 1.000 de tone de particule de microplastic care au călătorit prin atmosferă prin intermediul ploii sau al vaporilor de apă.
Citeşte şi: Românii care ajung în C
