Primarul din Seattle, democrata Jenny Durkan, susţine că ar fi neconstituţional ca preşedintele Donald Trump să trimită forţele armate pentru a elibera de protestatari un cartier al acestui oraş din statul american Washington, transmite Reuters, potrivit agerpres.
La o conferinţă de presă ţinută joi după-masa, Durkan nu a explicat când sau cum îi vor îndepărta autorităţile locale pe cei circa 500 de localnici înarmaţi din cartierul Capitol Hill, care au organizat o tabără improvizată, delimitată de baricade. „Este neconstituţional şi ilegal să trimiţi armat
