Secretarul de stat american Mike Pompeo a sosit luni dimineaţă într-o vizită inopinată la Kabul, în încercarea de a salva un acord istoric încheiat între Washington şi talibani la sfârşitul lunii februarie, dar subminat de dispute politice şi violenţele care continuă, potrivit Reuters şi AFP, transmite și agerpres.
Cu această ocazie, Pompeo urmează să discute cu preşedintele Ashraf Ghani şi cu fostul premier, Abdullah Abdullah, care s-a proclamat câştigător al alegerilor prezidenţiale din 28 septembrie 2019 în Afganistan, ţară care se confruntă deopotrivă cu o cr
