Stiripesurse.ro

Loading RSS Feed

China ‘A CUMPĂRAT’ un diplomat german la UE. Percheziţii de amploare într-o mega ANCHETĂ de SPIONAJ

Mai multe percheziţii au fost întreprins miercuri în locuinţe şi birouri din Germania şi de la Bruxelles în cadrul unei anchete deschise împotriva a trei persoane suspectate de spionaj în favoarea Chinei, au comunicat procurorii germani, transmit AFP şi Reuters, potrivit agerpres.
Potrivit revistei Der Spiegel, prima care a scris despre această anchetă, printre cei vizaţi se află un fost diplomat european german de rang înalt. Acesta a lucrat la Comisia Europeană, după care a intrat în serviciul diplomatic al Uniunii Europene – Serviciul European pentru Acţiune Extern

Articole similare

Articole populare