Ninsorile, ploile şi inundaţiile au făcut cel puţin 39 de morţi şi peste 60 de răniţi în ultimele două săptămâni în Afganistan, a anunţat marţi un reprezentant al Autorităţii naţionale afgane pentru gestionarea catastrofelor (ANDMA), citat de AFP, potrivit agerpres.
„Majoritatea pagubelor şi cele mai multe dintre victime provin din prăbuşirea unor acoperişuri din cauza ninsorilor şi ploilor abundente” din sudul şi vestul ţării, a declarat Ahmad Tamim Azimi, un purtător de cuvânt al ANDMA.
A freezing cold snap has dumped heavy snow in Pakistan, closing
