el minte cu aceeaşi inimăcu care iubeşteea pictează portrete evanescentecu aceeaşi mână cu care fură,cu care se rujează,ea te uimeşte cu gura ei frumoasăaceeaşi cu care te laudăşi te pârăşte apoi fratelui mai mareşi acesta începe să plângăcu aceeaşi inimă în care răsună iarnaşi ecourile ceţii