Comisia Europeană şi Parlamentul European au calificat miercuri drept inacceptabilă o reducere a contribuţiei statelor membre ale UE la cadrul financiar multianual pentru perioada 2021-2027 şi au cerut alocarea resurselor corespunzătoare, în timp ce preşedintele Consiliului European, Charles Michel, însărcinat să negocieze o soluţie de compromis, a estimat că aceasta va fi greu de găsit, ”întrucât subiectul este complicat”, relatează AFP, scrie agerpres.
Preşedinţia finlandeză a Consiliului UE a propus un buget multianual de 1.087 de miliarde de euro, respectiv
