Donald Trump a atacat în mod violent opoziţia democrată, pe care o acuză de ”un război deschis împotriva democraţiei”, pentru că urmează să adopte prin vot miercuri inculparea (”impeachment”) sa şi să-l transforme astfel în al treilea preşedinte din istoria Statelor Unite trimis în judecată în vederea destituirii, relatează AFP, potrivit news.ro.
”Camera Reprezentanţilor îşi va exercita mâine (miercuri) una dintre puterile cele mai solemne pe care i le garantează Constituţia, când noi ne vom reuni pentru a aproba cele două articole de inculpare a preşedinte
