Dan Tudorache, primarul Sectorului 1 și una dintre persoanele implicate în conducerea echipei Rapid București, a anunțat că va avea o întâlnire cu Mircea Lucescu, luni sau marți, pentru a-l convinge să accepte funcția de manager general la clubul giuleștean, care evoluează în Liga 2, potrivit news.ro.
Tudorache spune că Mircea Lucescu se va ocupa de strategia de transferuri, va asista la antrenamentele antrenorului Daniel Pancu, iar “promovarea este obținută” odată cu sosirea reputatului tehnician.
“Astăzi (n.r. – luni) după-amiază ar trebui să mă
