Stiripesurse.ro

Loading RSS Feed

Mihaela Buzărnescu a explicat de ce a dat în judecată WTA: ‘Arbitra venise cu umbrela, iar eu stăteam, plângeam și îmi curgea sânge’

Mihaela Buzărnescu (31 de ani, locul 110 WTA) a explicat în premieră de ce a dat în judecată Asociația de Tenis Feminin (WTA) și motivul pentru care cere despăgubiri financiare, după ce s-a accidentat grav la Rogers Cup 2018, potrivit gsp.ro.
„Mă gândesc doar la dreptate și la faptul că mi-a fost dată peste cap cariera. Mă gândesc că în acel an puteam ajunge la Turneul Campioanelor. Noi, sportivii, trebuie să fim ajutați mai mult. Sper ca organizatorii să fie mai atenți cu noi de acum înainte. E în joc cariera noastră, dar și viața. Sper ca prin acest lucru să li

Articole similare

Articole populare