Stiripesurse.ro

Loading RSS Feed

Ministrul Stroe: Sute de sportivi cu perfomanţe nu şi-au primit premiile câştigate la competiţii; vom găsi soluţii

Ministrul Sportului şi Tineretului, Ionuţ Stroe, a declarat vineri, la Craiova, că sute de sportivi cu performanţe extraordinare nu şi-au primit sumele de bani corespunzătoare premiilor câştigate la competiţii, iar în momentul de faţă bugetul alocat acestor premieri este unul incomparabil mai mic decât necesarul evaluat la începutul anului, însă se vor găsi soluţii.
“Mi-au fost sesizate aspecte care ţin de întârzieri în ceea ce priveşte plata premierii. Am aflat despre acest subiect din prima zi în care am ajuns la Ministerul Sportului. Pot să vă sp

Articole similare

Articole populare