Preşedintele nicaraguan, Daniel Ortega, a avertizat că plecarea din funcţie a aliatului şi până acum puţin timp omologului său bolivian, Evo Morales, deschide drumul pentru ca „forţele revoluţionare” să aspire din nou la preluarea puterii pe cale armată, transmite EFE, potrivit agerpres.
Ortega a spus la Managua, într-un discurs ţinut la închiderea celei de-a VIII-a reuniuni extraordinare a Consiliului Politic al ţărilor din Alianţa Bolivariană pentru Popoarele Americii-Tratatul de Comerţ al Popoarelor (Alba-TCP), că „lovitura de stat” contra lui M
