Numărul muniţiilor lansate asupra teritoriului afgan în primele nouă luni din 2019 a crescut cu 4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, septembrie depăşind din acest punct de vedere orice altă lună începând din 2010, indică un raport publicat joi de o agenţie guvernamentală a SUA, transmite dpa, potrivit agerpres.
În total, 5.431 de bombe, proiectile şi alte muniţii au fost lansate în timpul misiunilor aeriene ale forţelor SUA şi ale coaliţiei internaţionale perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2019, potrivit raportului elaborat de Inspectorul general specia
