Stiripesurse.ro

Loading RSS Feed

Noile reguli prin care Google aplică directiva UE privind drepturile de autor provoacă indignarea Franţei

Aplicarea unei reforme europene cu privire la drepturile de autor conduce la o dispută între Google şi Franţa, după ce platforma de internet a refuzat plata editorilor de presă pentru folosirea extraselor din conţinuturile acestora, promiţând doar că nu le va reproduce fără acordul lor, poziţie calificată de guvernul francez drept inadmisibilă, relatează AFP, potrivit agerpres.
Compania a anunţat noi reguli care se vor aplica de luna viitoare în Franţa, conform unei legi adoptate în vară de parlamentul francez şi care transpune în legislaţia franceză o directivă europ

Articole similare

Articole populare