Ministerul afgan al Apărării a anunţat luni că anchetează cu privire la o operaţiune a forţelor sale contra unor talibani, în sudul ţării, în care ar fi fost ucişi aproximativ 40 de civili, potrivit unor parlamentari locali, relatează AFP, potrivit news.ro .
”Ministerul Apărării va ancheta cu privire la acuzaţii referitoare la pierderi civile în districtul Musa Qala”, se arată în acest counicat, în care se precizează că forţe din cadrul ministerului au efectuat duminică o operaţiune în care ”22 de membri străini ai talibanilor aufost ucişi, iar 14 arestaţi”
