Stiripesurse.ro Comisia de Buget a Senatului a avizat proiectul de impozitare a pensiilor speciale. Cele între șapte și zece mii de lei vor fi impozitate cu 30%, iar cele de peste zece mii de lei, cu 50%. Urmează votul în cele două Camere. Autor: Revista Blogurilor 17/09/2019 FacebookTwitterPinterestWhatsApp Articole similare Merită un monitor de 49′? IT Bisturiul falsei modestii Analisti / Jurnalisti Politici Anul școlar 2026-2027 vine cu modificări importante. Schimbări în preuniversitar la materii, GIS și religie Analisti / Jurnalisti Politici Chery va lansa în toamna acestui an o nouă marcă auto chinezească în România (iată care va fi aceasta) IT Articolul precedentMinistrul Justiției, înainte de ședința CSM pentru validarea Adinei Florea ca șef al Secției Speciale: Grupul de lucru interministerial nu susține funcționarea Secției în această formă. Raportul va fi făcut public în următoarele două săptămâni.Articolul următorVodafone România cere clarificări de la Ministerul Comunicațiilor și ANCOM, în privința obligațiilor asumate odată cu licitația pentru licența 5G: „Vrem să fim siguri că știm care sunt, pentru următorii 15 ani, când vom angaja investiții masive.” Articole populare Incendiu catastrofal în regiunea Moscovei, după un atac ucrainean care a lovit depozitele ale mai mare comerciant rus. Primarul Moscovei susține că ucrainenii au... De ce s-a desprins geamul unui avion Ryanair în timpul zborului. Cât de probabil este ca un astfel de incident să se repete Profi se poate lăuda cu angajații săi, cei mai productivi. Cum sunt recompensați salarial și ce alte beneficii primesc lucrătorii comerciali Producătorul auto chinez Geely şi cel american Ford au bătut palma şi vor folosi la comun fabrica Ford din Valencia, Spania Legendarul film al lui Nae Caranfil ajunge în România abia acum. De ce a durat 3 decenii de la lansare ca să-l vedem și...