Stiripesurse.ro

Loading RSS Feed

Trump: Convorbirea telefonică dintre negociatorii americani și cei chinezi a fost foarte productivă

Convorbirea telefonică dintre negociatorii în domeniul comerţului americani şi chinezi a fost ”foarte productivă”, a declarat marţi preşedintele Donald Trump în momentul în care Administraţia sa tocmai a amânat impunerea tarifelor punitive la produsele electronice de consum importate din China, relatează AFP, potrivit agerpres.
Negociatorul principal al Chinei, Liu He, şi ministrul Comerţului, Zhong Shan, au discutat cu reprezentantul american pentru Comerţ Robert Lighthizer şi cu secretarul Trezoreriei Steve Mnuchin, au indicat media chineze, şi au emis ”u

Articole similare

Articole populare