„ Propunerile pe care le-a făcut prim-ministrul nu-mi dau niciun motiv să cred că vor fi schimbări în trendul crescător al problemelor care ţin de justiţie“, a susţinut Traian Băsescu.
Preşedintele Traian Băsescu a fost întrebat dacă a avut vreo contribuţie la propunerile de procurori şefi făcute de premierul Victor Ponta, şeful statului răspunzând: „Nu cred că acest lucru este important“. Preşedintele a adăugat că ar fi dorit o soluţie cu Daniel Morar la Parchetul General şi Laura Codruţa Kovesi la DNA dar „nu a fost posibil“. „A fost cunoscută opţiunea mea, vreau să fiţi convinşi că nu are nicio legătură cu influenţa asupra unei persoane, ci decât cu aprecierea mea pentru rezultatele profesionale ale acestora“, a adăugat şeful statului.
Preşedintele a adăugat că el şi premierul au stabilit să fie urmată „fără nicio abatere“ procedura de desemnare a procurorilor şefi prevozută de lege, arătând că aceste numiri nu sunt o responsabilitate nici a societăţii civile, nici a partidelor, nici a procurorilor.


