Statul de drept s-a prăbuşit în Venezuela sub administraţia preşedintelui Nicolas Maduro, care a uzurpat prerogativele puterilor legislativă şi judiciară, a transmis luni Comisia Internaţională a Juriştilor (CIJ), relatează Reuters, potrivit agerpres.
CIJ a făcut apel la autorităţile venezuelene să reinstituie instituţiile democratice ca parte a unei soluţii la criza politică, economică şi umanitară care afectează Venezuela, ţară membră a OPEC.
Citește și : ONU, ‘şocată’ de condiţiile de detenţie a migranţilor în Statele Unite
Guvernul şi o Curte Supremă
