Boris Johnson sau Jeremy Hunt va fi anunţat ca prim-ministru al Marii Britanii pe 23 iulie, a transmis marţi Partidul Conservator, citat de Reuters şi AFP, potrivit agerpres.
Partidul a precizat că votul prin poştă la care vor participa în jur de 160.000 de membri ai Partidului Conservator şi care va decide cine o va înlocui Theresa May se va închide pe 22 mai, la ora 16.00 GMT, câştigătorul urmând să fie anunţat a doua zi.
Citeşte şi: Rusia a fost reprimită în APCE
Ultimii candidaţi rămaşi în cursa pentru şefia guvernului britanic, din cei zece înscrişi iniţial,
