Potrivit premierului, reprezentanții Comisiei Europene ar trebui să își asume astfel de ținte clare pe care să le recomande României spre a putea fi îndeplinite în cadrul Mecanismului de Verificare și Cooperare (MCV), informează AGERPRES.
În cadrul Conferinței anuale anticorupție, Ponta a declarat că: ”În economie totul se face pentru FMI, iar în justiție totul se face pentru MCV. Eu sper că facem totul nu pentru MCV ci spre binele României și din dorința României. Intenționez, printr-o scrisoare pe care o voi adresa președintelui CE, să propun folosirea unui model care s-a dovedit a fi eficient – faimoasele 11 puncte de anul trecut, din vară. Eu cred că și pentru MCV, dacă avem niște ținte clare pe care trebuie să le atingem, asumate de CE și de Secretariatul General, cred ca le putem realiza. Nu pot atinge ținte generale sau în mișcare. Nimeni nu poate.”


