Preşedintele francez Emmanuel Macron şi cancelarul german Angela Merkel au subliniat marţi, cu prilejul sesiunii la nivel înalt a Conferinţei anuale a Organizaţiei Mondiale a Muncii (OIM), că temerile oamenilor în legătură cu schimbările tehnologice şi dispariţia locurilor de muncă trebuie abordate cu seriozitate, transmite dpa, potrivit agerpres.
‘Până în prezent, nu am fost capabili să dovedim că tehnologia a adus progres social’, a declarat preşedintele francez, adresându-se conferinţei OIM de la Geneva, ce marchează centenarul acestei organizaţii.
Citeș
