Stiripesurse.ro

Loading RSS Feed

Americanii și talibanii au încheiat o nouă rundă de negocieri de pace

Cel de-al şaselea ciclu de negocieri între SUA şi talibani, vizând încetarea conflictului din Afganistan, s-a încheiat joi la Doha, în Qatar, cu ‘noi progrese’, dar fără unele decisive, americanii începând să-şi manifeste nerăbdarea faţă de ritmul lent al discuţiilor, care au continuat în pofida atacului comis miercuri de insurgenţi la Kabul împotriva unui ONG finanţat de Statele Unite, transmite AFP, potrivit agerpres.
Emisarul american pentru negocierile de pace în Afganistan, Zalmay Khalilzad, a salutat pe Twitter ‘progrese regulate, dar lente, asup

Articole similare

Articole populare