Administrația de la Kremlin a transmis miercuri că decizia Iranului de a se retrage parțial din Acordul Nuclear semnat în 2015 a fost provocată de presiunea externă exercitată de Statele Unite, relatează agențiile de presă Reuters și RIA, potrivit mediafax.
„Președintele Vladimir Putin a vorbit în mai multe rânduri despre consecințele acțiunilor negândite în ceea ce privește Iranul, cu referire la deciziile luate de Statele Unite. Acum, vedem cum consecințele încep să apară”, a declarat purtătorul de cuvânt de la Kremlin, Dimitri Peskov, cu referire la decizia Stat
