Un sătuc din Germania se pregăteşte să devină noul centru geografic al Uniunii Europene, după retragerea anunţată a Marii Britanii din blocul comunitar, relatează marţi Reuters, scrie Agerpres.
Drumul din actualul centru – municipalitatea Westerngrund, din sudul Germaniei – până în Gadheim are circa 55 de kilometri şi se parcurge în aproximativ o oră. La intrarea în localitate, o pancartă pe care scrie „Viitorul centru al Europei” îi întâmpină de pe acum cu mândrie pe vizitatori, iar localnicii au pregătit deja şi stâlpul pe care ar urma să fl

